„La Galatasaray am ajuns la apogeul carierei”** Culio, despre conflictul cu Milan Baros

Redactor:
Robert Zamfir
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul fotbalist al echipei CFR Cluj, Juan Culio, a declarat
pentru ediția pe luna martie a revistei Galatasaray că îi
mulțumește lui Dumnezeu pentru că a ajuns la formația turcă, unde
se află la apogeul carierei sale, informează site-ul oficial al
clubului din Istanbul.

„Discuțiile dintre CFR Cluj și Galatasaray pentru mine au
durat peste două luni. Eu am așteptat cu emoție concluzia. Fostul
meu club, CFR Cluj, nu voia să mă vândă, dar până la urmă am fost
transferat. Și Hagi a avut un rol important în acest transfer. El a
avut încredere în mine și mi-a dat această șansă. Acum îi mulțumesc
lui Dumnezeu că am ajuns la Galatasaray. Pot să spun că am ajuns la
apogeul carierei mele”,
a spus Culio.

Juan Culio a participat, luni seară, la o emisiune la postul
Galatasaray TV, alături de coechipierii săi Juan Pablo Pino și
Milan Baros, cei trei afirmând că între ei nu a existat nicio
problemă între ei după meciul din week-end cu Istanbul Buyukșehir
Belediyespor, scor 1-3, după cum a susținut presa. Mass-media turcă
a notat că Baros și Culio au avut un conflict în drum spre vestiar,
iar fotbalistul ceh a avut și un conflict cu Pino, la o zi după
meci.

„Nu am avut nicio problemă cu niciun coleg. Eram doar nervos. Culio
a venit la mine și mi-a spus să mă liniștesc. Avea dreptate. Nu am
avut nicio problemă nici cu Culio nici cu Pino
„, a spus
Baros.

Culio a precizat că este normal ca jucătorii să se enerveze după o
înfrângere, dar nu a existat niciun conflict între el și
Baros.

„După meci normal că și eu și Baros eram încordați. M-am
dus la Baros și i-am spus, ca să se liniștească: «Nu mai putem face
nimic. Asta este, am pierdut». Nu am avut un conflict”
, a
explicat argentinianul.

Echipa Galatasaray a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul
de 3-1, de Istanbul Buyukșehir Belediyespor, în etapa a XXIII-a a
campionatului Turciei, înregistrând a 11-a înfrângere din acest
sezon.

Galatasaray va întâlni, miercuri, pe teren propriu, echipa
Gaziantepspor, în manșa secundă a sferturilor de finală ale Cupei
Turciei. În tur, formația din Istanbul a fost învinsă la Gaziantep,
cu scorul de 3-2.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui Silviu Prigoană
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui Silviu Prigoană
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Mircea Lucescu a ales! Cei trei
Mircea Lucescu a ales! Cei trei "tricolori" lăsaţi în afara lotului pentru partida cu naţionala din Kosovo. Surpriza uriaşă a…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Cerere nebună în căsătorie pentru Teo Trandafir: „Mi-a pus banii pe piept. Erau atât de grei!”
Cerere nebună în căsătorie pentru Teo Trandafir: „Mi-a pus banii pe piept. Erau atât de grei!”
A fost salvată pe geam din calea flăcărilor! O bâtrână din Capitală, scoasă de pompieri din apartamentul cuprins de foc
A fost salvată pe geam din calea flăcărilor! O bâtrână din Capitală, scoasă de pompieri din apartamentul cuprins de foc
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×